Nevoia de a explica prea mult… ce ascunde acest lucru?

Atunci când simți nevoia să explici prea mult, nevoia din spate este de a fi înțeles corect și, mai ales, de a fi crezut.

Când în conversație apare senzația că ceea ce spui nu este luat în serios sau nu este înțeles așa cum ai intenționat, apare tendința de a adăuga detalii, de a corecta, de a reveni.

Aici putem vorbi despre o nesiguranță relațională. Devine important dacă celălalt te înțelege, dar mai ales dacă te crede, dacă recunoaște ceea ce spui ca fiind real. Apare nevoia de validare, într-un sens foarte concret: „mă vezi?”, „mă înțelegi?”, „mă crezi?”.

Nevoia de a explica = nevoia de validare?

În astfel de momente apar gânduri de tipul „nu m-am făcut înțeles”, „trebuie să explic mai bine”, „sigur a înțeles altceva”. Mintea caută formularea potrivită și încearcă să repare diferența dintre ceea ce ai vrut să spui și ceea ce crezi că a fost auzit. În același timp se activează anxietatea. O neliniște legată de relație și de felul în care ești perceput. Poate apărea teama de a fi interpretat greșit, de a nu fi crezut, de a nu conta sau de a nu pierde relația. Apare și frustrarea, pentru că efortul de a explica nu aduce întotdeauna senzația că lucrurile s-au clarificat.

Toate acestea se simt și în corp. Poti simți  tensiune în piept sau în gât, ca și cum cuvintele se adună și trebuie spuse. Uneori apare agitația, alteori corpul se încordează sau se blochează. Respirația devine mai superficială, iar senzația generală este că nu te poți opri până nu ai spus tot sau până când celălalt nu înțelege ceea ce ai vrut să spui.

Acest mod de a funcționa se formează, de multe ori, în contexte în care mesajele nu au fost primite așa cum au fost trăite. Au fost negate, reinterpretate sau ignorate. În timp, se învață că trebuie să explici mai mult pentru a fi înțeles. Există și o legătură cu stilul de atașament, mai ales cu cel anxios. Relația este resimțită ca fiind instabilă, iar confirmarea din partea celuilalt devine importantă.

Explicația apare ca o modalitate de a menține legătura și de a reduce incertitudinea. De multe ori, efectul este invers. Cu cât explicațiile cresc, cu atât crește și tensiunea. Pe măsură ce această dinamică se repetă, apare și oboseala. Efortul de a fi înțeles și de a ajunge la celălalt devine mare, iar senzația că lucrurile nu au ajuns pe deplin rămâne.

În spațiul terapeutic, această dinamică devine mai ușor de observat. În lucrul cu un psihoterapeut integrativ, legătura dintre anxietate, nevoia de validare și modul de comunicare se clarifică. În timp, începe să apară mai multă claritate asupra tiparului. Devine mai ușor de recunoscut momentul în care apare impulsul de a explica și ce îl activează.

În paralel, se creează treptat capacitatea de a sta cu anxietatea. Nu dispare, dar începe să fie tolerată diferit. Corpul rămâne activ, apare tensiunea, neliniștea, impulsul de a reveni, dar fără aceeași grabă de a le descărca prin explicații.

Asta permite extinderea unei ferestre de toleranță la frustrare și la incertitudine. În același timp, devin vizibile și credințele din spate. De exemplu, ideea că, dacă nu ești crezut sau înțeles complet, relația se poate rupe. 

Pe măsură ce aceste lucruri sunt aduse la suprafață, relația cu ele începe să se schimbe. Apare treptat posibilitatea de a rămâne în relație și atunci când lucrurile nu sunt perfect clarificate, de a tolera diferența dintre ceea ce ai vrut să spui și ceea ce a fost înțeles, fără să simți că relația este în pericol.

Tu simți nevoia de a explica?

Descoperă mai multe materiale pe blogul de psihologie.