Despre rolurile invizibile pe care le purtăm în relații, cum sunt trăite acestea și ce reacții pot apărea în timp. Descoperă ce rol ai chiar tu în cuplu!
Salvatorul, mediatorul, cel responsabil pentru echilibrul emoțional.
În multe relații există dinamici care nu sunt discutate explicit, dar care ajung să organizeze felul în care oamenii se raportează unul la celălalt. Uneori, fără să fie stabilit în mod conștient, unul dintre parteneri devine cel care calmează conflictele, cel care încearcă să mențină echilibrul emoțional sau cel care preia responsabilitatea pentru starea relației. Aceste roluri nu sunt întotdeauna vizibile la început, însă în timp pot deveni atât de obișnuite încât ajung să pară firești.
În viața de zi cu zi, aceste poziții apar adesea în mod subtil. Există persoane care observă imediat tensiunile din jur și simt impulsul de a le rezolva, persoane care încearcă să înțeleagă mereu punctul de vedere al celuilalt sau care își asumă rolul de mediator atunci când apare un conflict. Alteori apare rolul salvatorului, cel care intervine pentru a repara, pentru a liniști sau pentru a preveni deteriorarea relației.
Din perspectiva abordării psihoterapiei integrativ – relaționale, aceste roluri nu sunt simple trăsături de personalitate și nici comportamente întâmplătoare. Ele pot fi înțelese ca părți interne ale personalității, uneori descrise ca subpersonalități, care s-au organizat în timp în jurul unor experiențe relaționale repetate. Fiecare dintre aceste părți vine cu propriul set de credințe, emoții și comportamente, construite în jurul ideii că echilibrul relației depinde, într-o anumită măsură, de intervenția sau responsabilitatea persoanei.
Astfel, partea care salvează, mediază sau încearcă să mențină armonia nu apare întâmplător. Ea este adesea ghidată de credințe mai profunde despre relații și despre sine, cum ar fi ideea că tensiunile trebuie rezolvate rapid, că apropierea depinde de capacitatea de a înțelege mereu pe celălalt sau că echilibrul emoțional al relației trebuie susținut activ. Aceste credințe nu sunt întotdeauna conștiente, însă ele influențează felul în care persoana reacționează și poziția pe care ajunge să o ocupe în relație.
În unele relații, cineva ajunge astfel să fie cel care „ține lucrurile împreună”. Devine persoana care observă schimbările de ton, care încearcă să prevină conflictele sau care simte că trebuie să găsească soluții atunci când apar dificultăți. Deși acest rol poate aduce stabilitate pe termen scurt, în timp poate genera o presiune internă considerabilă. Responsabilitatea pentru echilibrul relației începe să fie resimțită ca o sarcină personală.
În alte situații apare rolul mediatorului. Persoana încearcă să înțeleagă fiecare perspectivă, să calmeze tensiunile și să mențină dialogul deschis. Deși această capacitate poate fi valoroasă, există momente în care mediatorul ajunge să își pună propriile nevoi în plan secund pentru a menține armonia relațională.
Rolul salvatorului funcționează într-un mod asemănător. Atunci când cineva suferă sau se confruntă cu o dificultate, salvatorul simte nevoia de a interveni, de a rezolva situația sau de a reduce disconfortul celuilalt. De multe ori, această reacție apare rapid și aproape automat, ca și cum responsabilitatea pentru starea celuilalt ar aparține în mod natural persoanei care ocupă acest rol. Problema nu apare prin existența acestor roluri, ci atunci când ele devin singura modalitate de a fi într-o relație. Atunci când cineva ajunge constant în poziția celui care mediază, repară sau menține echilibrul, relația poate deveni dezechilibrată. În timp, apare oboseala emoțională sau sentimentul că responsabilitatea pentru relație este distribuită inegal.
Din această perspectivă, explorarea acestor roluri presupune nu doar observarea comportamentelor, ci și identificarea credințelor care le susțin. Uneori, în spatele rolului salvatorului se află convingerea că apropierea depinde de capacitatea de a repara lucrurile, iar în spatele rolului mediatorului poate exista credința că tensiunea relațională trebuie prevenită sau diminuată rapid pentru ca relația să rămână stabilă.
În același timp, aceste roluri sunt trăite și la nivelul experienței interne. Emoțiile care apar, tensiunile din corp, gândurile care se activează sau impulsul de a interveni imediat pentru a restabili echilibrul fac parte din modul în care aceste părți interne funcționează. Uneori apare o neliniște care împinge persoana să intervină, alteori o tensiune care face dificilă rămânerea într-un conflict fără a încerca imediat să îl rezolve.
Atunci când aceste reacții devin mai ușor de recunoscut, rolurile nu mai funcționează automat. Persoana poate începe să observe ce anume activează aceste părți, ce credințe le susțin și ce emoții încearcă ele să gestioneze. În acest fel, relația poate deveni un spațiu în care responsabilitatea emoțională este împărtășită, nu purtată de unul singur, iar apropierea nu mai depinde de asumarea constantă a unui rol invizibil.
