Reflecții psihologice, cărți și relaționare

„Când cineva te ascultă cu adevărat, fără să te judece, fără să încerce să te schimbe, este uimitor cât de repede te poți transforma.”

-Carl Rogers-

De ceva timp recitesc cartea „Cum se schimbă oamenii. Relația, neuroplasticitatea în psihoterapie” și mi-a revenit în minte acest citat. Pentru că exact despre asta este vorba: despre cum uneori o relație ne poate duce, fără să știm când și cum, într-un loc mai profund din noi. Cartea explorează felul în care relațiile semnificative pot transforma creierul și sufletul nostru. Ne arată ceva esențial: că schimbarea nu vine dintr-un plan rațional sau dintr-un set de tehnici aplicate mecanic, ci din relații. Dintr-un spațiu în care suntem văzuți, primiți, ținuți. Acolo unde, în siguranță, începem să ne remodelăm și să ne reamintim cine suntem.

Reflecții psihologice – proces terapeutic

Am trecut și eu la un moment dat în propriul meu proces terapeutic printr-un moment sau chiar mai multe care m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă, de fapt, să fii ținut. Nu prin tehnici, nu prin interpretări, ci prin prezență. Cineva care rămâne. A fost pentru prima dată când am simțit că pot fi cu tot ce sunt, fără să trebuiască să explic, să mă justific, să mă adun. Să pot fi și dezordonată, și incoerentă, și goală, și plină. Fără ca cineva să mă repare sau să mă redefinească. Doar să fie acolo.

Cred că fiecare dintre noi are, la un moment dat, nevoie de acel spațiu relațional în care nu ne ținem singuri. Ne ține relația. Pentru că ne raportăm greșit la relații. Credem că celălalt ne salvează, însă dacă spațiul relațional este conținător, avem șansa de a ne salva singuri. Pentru că acel spațiu facilitează asta .. și este atât de îmbucurător.

Dacă ești norocos să ai o relație în care te simți ținut, atunci ai un punct de sprijin mai valoros decât orice tehnică. Citește mai multe de pe blog-ul meu.